blog img

4 tendințe și provocări ale muncii remote care vor continua și în 2022

Author img
De Patricea Pop

08 February, 2024

Distribuie acest articol

Iată că ne apropiem cu pași repezi de linia de final din 2021 și mulți suntem angrenați deja în activități tipice oricărui sfârșit de an: evaluăm, reevaluăm, ne numărăm rateurile, dar și reușitele, tragem concluzii și stabilim direcții noi.

Odată cu pandemia, am intrat într-un tunel lung și întortocheat a cărei ieșire pare că nu se mai ivește. Ne-am mutat biroul în sufragerie, am dus ședințele pe Zoom, am apelat la echipamente și aplicații noi care să ne mențină conectați, am învățat cum putem comunica asincron, am văzut ce merge și ce nu atunci când suntem departe de echipă dar și atunci când recrutăm oameni noi și, am început să ne schimbăm mentalitatea sau să ne lovim de ea.

La capătul acestui tunel, vom ieși, cu siguranță, transformați. Dacă 2020 a fost încălzirea, 2021 a venit să pecetluiască o parte din trendurile care sunt aici pentru a rămâne, cel puțin pentru o perioadă. Iata 4 tendințe și provocări ale muncii remote care vor continua și în 2022.

1. Nevoia de granițe și munca peste program

Potrivit unui sondaj recent publicat de Harvard Business Review, realizat în rândul a 1.500 de persoane din 46 de țări, aproape 90% dintre angajați spun că echilibrul dintre viața profesională și cea privată s-a înrăutățit odată cu munca remote.

Deși există diferențe între organizații și industrii, este cert că granițele între job și timp liber s-au estompat și mulți sunt în situația dificilă de a nu putea delimita cele două sectoare ale vieții într-o manieră care să-i avantajeze. 

Una din aceste industrii este cea a băncilor de investiții, care a fost nevoită să-și reevalueze abordarea în 2021 și să vină cu măsuri concrete pentru angajați, după ce mărturiile acestora referitoare la condițiile inumane și ritmul infernal în care lucrează au circulat pe rețelele de socializare.

Probabil că acest trend va continua și în anul următor, întrucât tot mai multe organizații au nevoie să prioritizeze sănătatea mentală și emoțională a angajaților în contextul COVID și să vină cu măsuri concrete pentru cei ce au volume de muncă exagerate.

2. Mediul toxic poate trece și în online

Cine a spus că munca remote rezolvă problema mediului toxic? 

Dacă credeai că te poți ascunde de atmosfera toxică de la birou în confortul propriei case, iată că aceasta s-a transferat în online. Orele lungi, incertitudinea, presiunile de tot felul, oboseala, lipsa încrederii în cei cu care muncim se resimt și atunci când suntem la distanță. 

Dacă unii manageri au încredere și pot conduce echipele remote fără să recurgă la micromanagement, control exagerat și supraveghere de tip Big Brother, o parte din organizații și manageri nu reușesc sau nu sunt dispuși să facă acest lucru.

Pentru că bunăstarea angajaților este puternic pusă la încercare de toate schimbările cărora au fost nevoiți să le facă față într-un timp extrem de scurt, multe companii au înțeles că o soluție de genul „one size fits all”, pentru managementul resurselor umane, nu mai funcționează și încep să propună noi beneficii, dar și abordări individualizate.

Poate că acest context a scos în evidență cât de mult ne lipsea ingredientul încredere în viața profesională. Acest trend va continua, cel puțin până când vom reuși să găsim punctul de echilibru între aceasta și control.

3. Rolul tehnologiei și al comunicării

Tehnologia, instrumentele de comunicare și aplicațiile care ne-au permis să rămânem conectați și să comunicăm sincron și asincron au jucat un rol vital în ultimii doi ani și le-au permis multor organizații să își continue activitatea fără probleme deosebite. 

Blocajele în comunicare ne-au arătat care sunt pozițiile și echipele care pot funcționa cu adevărat în formula online, dar și care sunt carențele la nivelul abilităților.

Pentru ca, dincolo de tehnologie, contează, însă, și cât de bine reușim să o folosim, dar și cât de abili suntem în a jongla cu cuvintele în mediul virtual. Competentele digitale, nevoia de adaptare la noile tehnologii, dar și eficiența cu care stabilim și menținem relații în mediul online rămân provocări ale muncii remote și în 2022, iar multe organizații se vor concentra asupra perfecționării proceselor de comunicare.

Dacă am învățat ceva, este că ne putem adapta repede, dar să nu uităm că există o serie de factori de care depindem: nu toți avem internet stabil tot timpul, rețelele și sistemele cad sau sunt atacate, ceea ce ne duce la punctul următor.

4. Importanța securității cibernetice

Având în vedere că o mare parte din viața noastră profesională și personală s-a transferat în online, securitatea datelor joacă un rol din ce în ce mai important.

Nu puține au fost instituțiile bancare și rețelele de socializare care au avut de suferit în 2021, astfel că multe organizații vor acorda o atenție sporită aspectelor legate de securitatea cibernetică și în anul următor. 

Cât de sigure sunt, de fapt, datele companiei, dar și datele personale ale angajatilor? 

Aceasta este o întrebare la care multe companii vor caută un răspuns în 2022, iar această tendință va câștiga teren, având în vedere că noul an se anunță a fi destul de tumultos.

Atât tehnologic, cât și emoțional, anul ce se apropie de final ne-a pus la încercare: cu toții am experimentat beneficiile și dezavantajele muncii remote, la un alt nivel decât în 2020. Ceea ce urmează este perfecționarea a ceea ce am creionat până acum și punere în aplicare a lecțiilor învățate. 

Una din aceste lecții este că angajații își doresc organizații care să se comporte mai uman și care pun compasiunea și empatia pe lista de priorități.