blog img

Germania: lovirea pe traseul “pat-birou”, accident de muncă

Author img
De Diana Nădejde

08 February, 2024

Distribuie acest articol

Înainte de apariţia pandemiei, numărul oamenilor care lucrau departe de birou era deja în creștere. Cu toate acestea, fenomenul amintit s a dezvoltat și mai mult de atunci. Angajatorii au observat că salariaţii din anumite domenii pot lucra parțial sau chiar integral online. Deci, este de așteptat ca munca în sistem hibrid să fie adoptată pe scară largă. Însă, acest fapt generează diverse nelămuriri de natură juridică, în special despre protecţia lucrătorilor.

Recent, un tribunal german a decis că, un bărbat care a căzut în timp ce mergea din dormitor la biroul său de acasă, s-a accidentat de fapt la locul de muncă, şi, prin urmare, va fi despăgubit de asigurarea pentru accidente de muncă suportată de către angajatorul său.

Context

Într-o hotărâre publicată în decembrie anul trecut, Curtea Socială Federală a Germaniei a fost de acord cu pretenţiile formulate de către un manager de vânzări care a suferit un accident în 2018. De regulă, bărbatul își începea ziua cu activitățile legate de muncă. Astfel, în timp ce se îndrepta spre biroul său de acasă, a alunecat pe scara în spirală din apartamentul său, rupându-și o vertebră toracică.

Potrivit documentelor judiciare, în primă instanţă s-a decis că drumul reclamantului până la biroul său de acasă nu reprezenta o chestiune ce ar trebui acoperită de poliţa pentru accidente de muncă, ci mai degrabă „un act pregătitor neasigurat care doar precede eventualele riscuri asigurate”. În cele din urmă, salariatul s-a îndreptat către o instanță superioară.

În contestația sa, angajatul a susținut că persoanele care lucrează de acasă nu ar trebui să beneficieze de o protecție redusă în cazul unor posibile accidente de muncă în comparaţie cu lucrătorii care sunt prezenţi fizic la birou. Totodată, acesta a subliniat şi faptul că, pe durata pandemiei actuale, în Germania, un procent semnificativ de oameni au optat pentru a munci de acasă, confruntându-se cu situaţii asemănătoare.

Motivarea instanţei

Curtea Socială Federală a fost de acord cu susţinerile lucrătorului. Instanţa a precizat că, în cazuri excepționale, dacă activitatea asigurată se desfăşoară în locuința asiguratului sau într-o altă locaţie, poliţa de asigurare pusă la dispoziţie de către angajator va produce efecte în aceeaşi manieră ca atunci când munca se realizează la sediul companiei.

Mai mult, potrivit instanţei, factori suplimentari care trebuie avuţi în vedere se referă la tendința obiectivă de acțiune a asiguratului. Cu alte cuvinte, acesta a dorit să desfășoare o activitate în serviciul companiei angajatoare, fapt care a condus practic la producerea accidentului.

Totodată, hotărârea a avut în vedere şi cadrul legal corespunzător telemuncii din Germania, respectiv, legea priveşte „posturile de telemuncă”, adică „spaţii de lucru computerizate care sunt amenajate permanent de către angajator în zona privată a angajaților”.

De ce este importantă această hotărâre 

Cazul ridică o serie de întrebări esenţiale pentru cultura muncii la distanţă. Când locuința unui angajat este și spaţiul de lucru al acestuia, ce drepturi şi obligaţii îi revin? Ce se întâmplă dacă te accidentezi în timp ce lucrezi acasă?

În primul rând, este necesar a fi menţionat faptul că, oamenii care lucrează de acasă, remote sau hibrid, pot suferi și ei diverse accidente legate de sarcinile profesionale. În principiu, măsurile de siguranță care trebuie respectate la locul de muncă, lipsesc cu desăvârşire acasă. Sunt relativ puține birourile instalate la domiciliu care respectă regulile de amenajare pentru un spațiu de lucru corespunzător. Mai mult, nu toți lucrătorii beneficiază de facilităţi tehnice din partea angajatorului pentru munca de acasă, cum ar fi, birouri, scaune şi monitoare ergonomice, iluminat specializat, etc., plus alte elemente de bază pentru un spaţiu de lucru care limitează apariţia accidentelor.

Spre exemplu, aproximativ 28% din totalul familiilor din SUA au raportat diverse accidentări la domiciliu în 2020. Marea majoritate s-au datorat unei căzături sau răniri cu un obiect ascuțit. La nivel global, experții au observat o creștere a apariţiei leziunilor la nivelul coloanei vertebrale, dureri de disc lombare sau sindrom de tunel carpian. 

Cultura muncii hibride în Germania 

Pe măsură ce pandemia Covid-19 pare să se întindă pe o durată nedeterminată, tot mai multe companii își dau seama că formele „hibride” de muncă pot deveni noul normal. Munca hibridă presupune un mix flexibil între prezenţă la birou în unele zile și lucru de la distanță în altele.

În principiu, sectorul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) din Germania, cunoscut și sub denumirea de “Mittelstand”, a fost în mod special sceptic cu privire la adoptarea modelului de lucru remote, criticând deciziile autorităţilor de a obliga angajaţii să lucreze în această manieră. Însă, la momentul actual, conform ultimelor date furnizate, angajatorii sunt uimiți cât de bine se descurcă personalul lor.

Consideri că hotărârea pronunţată de instanţa germană este corectă? Ar trebui companiile să fie răspunzătoare pentru accidentele de muncă produse în contextul muncii hibride?

Well-being