blog img

E timpul să încerci un ”workation”

Author img
De Anca Șerban

08 February, 2024

Distribuie acest articol

Dacă vacanțele sunt ideale pentru a te deconecta de la munca de zi cu zi, au și dezavantajul că sunt destul de scurte și te grăbești să vezi totul cât mai repede, ca să te poți întoarce acasă ”odihnit” după o săptămână sau două.

Un „workation” este o combinație de muncă de la distanță și vacanță, pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp, dar care îți permit să te ocupi de toate în ritmul tău: să îți vezi de munca ta dintr-un spațiu nou și să te relaxezi în timpul liber. 

Poți combina câteva zile lucrătoare cu un weekend sau poți sta într-un loc câteva săptămâni ca să-l cunoști mai bine.

Dacă nu te-am convins încă și crezi cu tărie că vacanțele nu merg amestecate cu munca, gândește-vă cum ar fi ca după job să înoți în ocean, să vizitezi un muzeu într-un oraș interesant sau să faci o plimbare prin natură.

Mai jos câteva destinații din care am lucrat în ultimul an de pandemie plus una de la noi din țară:

Madeira

Probabil cel mai grozav loc din care am lucrat remote, Madeira a luat-o înaintea altor destinații europene și a decis anul trecut să transforme un sat de pe insulă – Ponta del Sol – într-o destinație pentru remote workers, care vor găsi acolo tot ce își doresc: internet de mare viteză, plajă la doi pași și locuințe cu toate dotările necesare.

Dar nu trebuie să mergi neapărat acolo, mie mi-a plăcut foarte mult capitala Funchal, cu zecile sale de miradouros (locuri de belvedere), piscinele naturale, plajele cu nisip negru și conexiunile foarte bune cu restul insulei.

În weekend poți alege între o drumeție de la Pico Arieiro la Pico Ruivo sau o plimbare printre sutele de levada. Iar internetul e foarte bun 😊

Azore

Ceva mai departe în Oceanul Atlantic este un alt arhipelag primitor cu turiștii: cea mai accesibilă insulă este São Miguel cu lacuri vulcanice, plaje nenumărate și dealuri incredibil de verzi. 

Poți lucra din Ponta Delgada sau oricare localitate de pe insulă, iar în weekend nu rata Sete Cidades sau o excursie pe ocean ca să vezi balenele rezidente acolo: le-a plăcut atât de mult în Azore încât au decis să nu mai plece. Ai grijă, s-ar putea să pățești și tu asta 😀

Bucovina

Un loc la fel de verde ca Azore, dar mai aproape de casă este Bucovina, o regiune cu o mulțime de locuri interesante de vizitat: poți sta în Vatra Dornei și să te plimbi seara cu telecabina până în vârful muntelui, iar în weekend să vizitezi mănăstirile picate și să te plimbi cu mocănița de la Sucevița. 

În plus sunt atâtea trasee frumoase pe munte încât e păcat să stai doar câteva zile și să nu te bucuri din plin de aerul curat și de calmul bucovinean. 

Desigur, fiind în România, internetul este cel mai bun din lume și nu trebuie să îți bați capul cu un alt fus orar.

Mexic, Riviera Maya

Pentru aventuroși există o destinație imbatabilă când e vorba de combinația plajă + obiective turistice: Mexic. Deși nu e adevărat că poți lucra de pe plajă, poți lucra din apropiere de plajă și să te bucuri de o bălăceală în ocean în fiecare zi cât stai acolo. 

Weekendul e pentru piramidele mayașe și orășelele coloniale precum Merida sau Valladolid, iar baza ți-o poți stabili în Playa del Carmen sau Tulum. 

Singura problemă este fusul orar: în Mexic este cu 7 ore mai devreme decât în România, așa că atenție la ce oră îți stabilești call-urile cu echipa.

Berlin

Capitala culturală a Germaniei a strâns tot e mai bun în țară, de la muzee excepționale la monumente istorice și un babel cultural în care poți explora toate aromele planetei în restaurantele micuțe din Kreuzberg

Sunt o grămadă de spații de coworking din care poți lucra în timpul săptămânii, iar în weekend ai la dispoziție infrastructura nemțească care te duce în orice colț al țării ca să vizitezi castele, orășele pitorești ca Lubeck sau peisajele fantastice din Saxon Switzerland.

Sunt prea îndepărtate locurile acestea și pare prea riscant? Încearcă ceva mai aproape de casă, de exemplu un ”workation” de câteva zile în oricare din orașele în care avem spații partenere: Sibiu, Oradea, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Constanța, Galați, Craiova, Târgu-Mureș și București.

Citește și: 

Ce înseamnă a munci asincron și cum te poate ajuta să ai rezultate mai bune

Trei spații creative din care poți lucra în timpul verii