Cum poți reduce săptămâna de lucru la patru zile
08 February, 2024
Distribuie acest articol
Acum ceva timp am scris un articol despre un nou trend care prinde avânt atât pe plan european, cât şi occidental: reducerea săptămânii de lucru la patru zile.
Recent chiar, în urma studiilor derulate, Islanda a numit acest concept un „succes răsunător”, chiar dacă în programul pilot au participat doar salariați din sectorul public. Participanții au declarat că se simt mai puțin stresați, acest lucru reducând apariția burnout-ului. Astfel, sindicatele au renegociat contractele de muncă – în prezent, aproximativ 86% din forţa de muncă islandeză a trecut la un program mai scurt.
Dacă ţi se pare benefică ideea şi doreşti să o implementezi permanent la nivelul companiei tale, află că şi în România legislaţia îţi oferă această perspectivă.
În calitate de angajator, Codul Muncii îţi oferă posibilitatea de a opta pentru săptămâna de lucru mai scurtă.
Un aspect important: această procedură nu trebuie confundată cu reducerea temporară a activităţii, care se poate realiza doar în anumite condiţii prevăzute de lege ce justifică micşorarea programului de muncă, cum ar fi existenţa unor motive economice, tehnologice sau structurale, pe perioade care depăşesc 30 de zile lucrătoare.
În acest sens, art.113 dispune astfel: „repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi, timp de 5 zile, cu două zile de repaus. În funcție de specificul unității sau al muncii prestate, se poate opta și pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână”.
Cu alte cuvinte, dacă o companie doreşte introducerea săptămânii de lucru de patru zile, aceasta poate apela la procedura legală existentă. Totodată, angajatorul nu trebuie să treacă cu vederea un lucru, durata normală de muncă este de 40 de ore pe săptămână, deci vom avea zece ore de muncă/zi distribuite pe durata a patru zile/săptămână.
Mai mult, potrivit legii, această nouă politică ce vizează programul de lucru trebuie negociată prin contractul colectiv de muncă de la nivelul angajatorului. Pe de altă parte, dacă nu există un contract colectiv, angajatorul poate stabili măsura direct prin introducerea săptămânii de lucru reduse în regulamentul intern stabilit la nivelul firmei.
Altfel spus, dacă introducerea în contractul colectiv presupune negocieri, în cazul regulamentului intern putem vorbi de o decizie unilaterală.
În acelaşi sens, art.116 din Codul Muncii: „modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum și în cadrul săptămânii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absența acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern. Programul de lucru inegal poate funcționa numai dacă este specificat expres în contractul individual de muncă”.
Modificarea contractului individual de muncă implică încheierea unui act adițional cu rolul de a transpune în practică schimbarea programului de lucru. În principiu, acest pas are loc înainte de data de la care se va aplica modificarea.
Spre exemplu, dacă în calitate de angajator vrei să modifici contractele individuale de muncă ale angajaţilor tăi pentru a implementa un program de muncă redus începând cu 1 septembrie 2021, actul adiţional amintit mai sus trebuie încheiat înainte de această dată.
Ca un ultim pas, modificările legate de program trebuie evidenţiate şi prin pontajul lunar, întrucât Codul muncii stabileşte obligaţia angajatorului de a ţine o evidență clară a orelor de muncă prestate zilnic, cu evidențierea orelor de începere și de sfârșit ale programului.
Beneficiile create de un program redus la doar patru zile pe săptămână sunt susținute de concluziile unor cercetări desfăşurate pe plan internațional. Printre acestea se numără: îmbunătățirea stării de sănătate, creşterea motivației și productivităţii salariaţilor, scăderea ratei șomajului şi, eventual, înregistrarea unor cantităţi de carbon mai mici. Mai mult, unii angajaţi, pentru că-și „reîncarcă bateriile” în timpul săptămânii, nu mai cataloghează ziua de luni ca fiind „deprimantă”.
De exemplu, Marea Britanie a adoptat varianta unei săptămâni de lucru de patru zile, respectiv 32 de ore, care nu implică o reducere a salariului. Pe de altă parte, este normal ca aceste practici să rămână deschise deliberării și, pe măsură ce interesul pentru idee continuă să se bucure de un val de reacţii pozitive, vor apărea frecvent dezbateri cu privire la un sistem de lucru redus.
Trebuie specificat faptul că implementarea unei săptămâni de lucru mai scurte poate ridica anumite probleme. Exemplu concret: Franța. Un program de lucru de 35 de ore a demonstrat că este puțin probabil ca o abordare globală să se potrivească tuturor. Există unele domenii (sanitar), care nu au putut să se adapteze suficient de repede, conducând astfel la intensificarea muncii şi scăderea personalului.
Chiar şi în cazul procedurii existente în România se poate observa un dezavantaj. Oamenii au nevoi diferite şi nu toţi ar dori să adauge două ore în plus la programul de muncă pentru a câştiga o zi liberă.
Considerată de către jucători importanţi din mediul de afaceri ca o posibilă rezolvare la problemele de natură economică, săptămâna de lucru de patru zile este un subiect care necesită o analiză largă înaintea adoptării, nefiind un procedeu lipsit de provocări.
Rămâi la curent cu cele mai recente articole, evenimente și tot ce Pluria are de oferit
Prin abonarea la newsletter, ești de acord cu politica noastră de confidențialitate
În plină eră a vitezei, nu mai este un secret faptul că social media reprezintă un instrument frecvent utilizat în desfăşurarea activităţilor cotidiene. Ţinem legătura cu persoanele apropiate, postăm fotografii din vacanţă, achiziţionăm diverse produse online sau…aflăm ultimele noutăţi în materie de relaţ[...]
08 February, 2024
Susţinerea unei prezentări în public reprezintă o adevărată provocare pentru tine? Te afli în dificultate atunci când soliciți sau oferi suport unui coleg? Nu-ţi place să interacţionezi cu mulţi oameni şi alegi să petreci mult timp singur? Te obosesc locurile aglomerate?
Dacă ai răspuns afirm[...]
08 February, 2024
În ultimii ani, angajații au devenit tot mai conştienţi de importanţa sănătăţii mintale în desfăşurarea activităţilor profesionale. Prin urmare, satisfacția la locul de muncă reprezintă un element esențial pentru bunăstarea angajaților. Totuşi, nu de puţine ori, pe piaţa muncii şi-a făcut simţită prezenţa[...]
08 February, 2024