blog img

Cum comunicăm cu membrii echipei atunci când fac parte din generații diferite

Author img
De Valentina Roman

04 December, 2023

Distribuie acest articol

„Liderii care înțeleg condițiile care au format fiecare generație, valorile și credințele care au izvorât din aceste condiții vor avea un set de instrumente pentru a construi relații și echipe puternice, cu realizări.”, spunea Ken Owens.

Managementul unei echipe rămâne o provocare, mai ales în lucrul remote, când echipele reunesc uneori diferite generații în lucrul de la distanță.

Este clar că ambele părți, atât angajații mai tineri, cât și cei mai în vârstă se completează reciproc aducând un plus valoare și învățând unii de la alții. Dar, pe lângă competențele digitale diferite, uneori se pot resimți și diferențele de gândire ori reperele culturale distincte.

Cum comunicăm cu fiecare membru al echipei astfel încât să setăm așteptările într-un mod corect și motivant?

Un prim pas este înțelegerea tipologiilor diferite de oameni, a etapelor de motivație dar și a caracteristicilor specifice generației din care fac parte colegii/angajații noștri.

Sigur, cu toții ne dorim în aceeași măsură apreciere, respect și o plată corectă. Totuși, fiecare generație reacționează la practici manageriale și abordări diferite ale conducerii.

Specialiștii au identificat mai multe generații distincte prezente în rândul forței de muncă și caracteristici generale, o parte dintre acestea fiind atent descrise și în cartea lui Dale Carnegie – Cum schimbarea aduce succesul – apărută la Curtea Veche Publishing:

  • Baby boomers (născuți între 1946-1964): sunt aproape de finalul carierei, dar în tinerețe au fost mai rebeli și cu inițiativă pentru vremurile în care trăiau. Mulți din această generație cred că angajarea se face pe viață și au grad mare de loialitate față de angajator. În comunicarea cu aceștia, arată-le flexibilitate și recunoaștere în public. Răspunde întrebărilor într-un mod direct și temeinic, așteaptă-te să primești multe întrebări și să oferi detalii. Baby boomers nu se așteaptă la feedback, în special la cel pozitiv, cu excepția evaluării anuale. Deviza lor este: „feedback o dată pe an și în scris”.
  • Generația X (născuți între 1965-1979): sunt o generație bine educată, individualiști și sceptici în raport cu autoritatea. La locul de muncă se concentrează pe rezultate, pe atitudinea: „eu ce am de câștigat?”. În comunicarea cu aceștia folosește un stil informal, cu feedback constructiv, atent și concis. Oferă-le spațiu pentru a fi creativi, pentru a se ocupa de proiecte multiple pe care să și le planifice singuri cu un sentiment accentuat de răspundere și dorință de a deține controlul. Membrii Generației X au nevoie de feedback pentru a se asigura că sunt pe drumul cel bun și pentru a rămâne motivați. Deviza lor este: „scuze că întrerup, dar cum mă descurc?”.
  • Generația Y (născuți între 1980-1995): cunoscută și ca „milenalii” sau „generația internet”. Au un simț civic puternic, se simt confortabil în cadrul grupurilor diferite din punct de vedere etnic, în echipe multiculturale. Se așteaptă la o puternică flexibilitate la locul de muncă și sunt capabili să aibă colaborări la scară largă prin intermediul internetului, fără a-i cunoaște personal pe ceilalți membri ai grupului. În comunicarea cu aceștia apelează la umor, ajută-i să înțeleagă scopul proiectului sau al task-ului respectiv. Folosește un limbaj preponderent vizual pentru a-i motiva și fă un obicei din a le solicita feedback-ul. Oferă-le oportunități care să le înlesnească creșterea personală. Ascultă-i și arată-le atenția pentru opinia lor, folosește email-ul sau mesageria ca principală metodă de comunicare. Membrii generației Y sunt obișnuiți să primească feedback continuu. Deviza lor este: „feedback oricând îmi doresc, la un click distanță.“
  • Generația Z (născuți între 1996 și 2010): încă nu sunt foarte mulți pe piața muncii, dar îi vom vedea din ce în ce mai prezenți în perioada următoare. Aceștia sunt multiculturali și cu abilități înnăscute de folosire a tehnologiei. Sunt foarte independenți și au nevoie să înțeleagă cum îi va ajuta în viitor ceea ce fac în prezent, sunt orientați spre învățarea cu un scop bine definit. Au nevoie de un cadru flexibil de muncă unde să își poată pune în valoare creativitatea.

Este evident, fiecare generație are propriul stil de lucru si mod de gândire, propriile căi de comunicare, propriul set de valori și repere culturale.

Însă, indiferent de generația din care facem parte, adevărul este că fiecare dintre noi se bucură atunci când simte că aduce un plus valoare la locul de muncă, atunci când este apreciat și recunoscut în mod sincer. Și când înțelegem diferențele de percepție și gândire a fiecăruia dintre noi, parcă ne este mai ușor sa lucrăm împreună.

Personal, până în prezent am lucrat preponderent în coordonarea colegilor din generația Y si Z, iar la nivel de leadership, managerii mei au fost preponderent din generația Baby Boomers și generația X. Am găsit în aceștia adevărați mentori care mi-au împărtășit nu doar din cunoștințele și experiența lor într-un anumit domeniu, dar și din valorile de viață cu care am rezonat.

Cu toții au avut rolul lor în viața mea, am construit povești din care am avut multe de învățat și le sunt recunoscătoare pentru ceea ce sunt acum.

Citeste si:

Cum integrezi un angajat junior într-o echipă remote

Chiar avem nevoie de Inteligență Emoțională?

Socializarea între membrii echipei în modelul de muncă hibrid

Leadership

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Rămâi la curent cu cele mai recente articole, evenimente și tot ce Pluria are de oferit

Prin abonarea la newsletter, ești de acord cu politica noastră de confidențialitate