Impactul psihologic al modului în care lucrăm - de acasă, de la birou sau hibrid

Îți place să lucrezi doar de acasă, doar de la birou sau hibrid. Dar te-ai gândit vreodată care este impactul alegerii tale pe termen lung, asupra psihicului tău și a relațiilor pe care le ai la locul de muncă?

Despre toate acestea și multe altele, vă invit să descoperiți în acest interviu cu Lavinia Țânculescu-Popa. Psihoterapeut, lector universitar doctor, președintele în exercițiu al Societății Române de Analiză Jungiană (SRAJ) și președinte-ales (2025-2027) al Asociației de Psihologie Industrială și Organizațională (APIO), Lavinia Țânculescu-Popa este, de asemenea, consultant senior în domeniul capitalului uman și psihologiei industriale și organizaționale, cu o experienţă de lucru cu organizaţii din România şi din străinătate de peste 20 ani, dintre care, 10 ani în cadrul a două dintre cele mai mari companii de audit şi consultanţă din lume.

Care este situația actuală, ce preferă angajații: lucrul de acasă, de la birou sau hibrid?

Celor mai mulți dintre angajații cu experiență în câmpul muncii le va fi, probabil, mai confortabil să lucreze de acasă sau din spații alternative de muncă.

La polul opus, studiile arată că 70% dintre cei mai juniori se simt izolați la locul de muncă și reclamă sentimente de tristețe sau izolare pentru că nu au cu cine vorbi, nu are cine să îi valideze, nu găsesc în jurul lor oameni pe care să îi urmeze sau pe care să îi admire și de la care să învețe. Ei au nevoie să știe și să simtă siguranța că cei mai experimentați sunt prezenți în jurul lor, că au diferite contexte în care pot fura meserie sau pot pune întrebări directe pe întreg parcursul zilei (ex: în timp ce iau un pahar cu apă de la bucătărie, în pauzele de masă etc.). 

Citește și: Cum arată programul de lucru flexibil într-o companie de tehnologie, în 2024

Cred cu tărie că, pentru ca o companie să își crească următoarea generație de specialiști și să își ducă mai departe cultura organizațională, viața la birou trebuie să fie o împreună-lucrare: cu seniori și juniori laolaltă.

Angajații ar trebui să conștientizeze că angajamentul lor contractual nu este doar legat de a își rezolva sarcinile zilnice, ci și de a-și transmite din cunoștințele lor către colegi, de a contribui la formarea generațiilor noi. E important pentru colegi să se vadă între ei când sunt supărați că nu au reușit ceva sau bucuroși că ceva merge, să se vadă când oftează, să vadă cu ochii lor întregul parcurs prin care trece un coechipier atunci când are un succes sau când încearcă să repare o eroare etc. Comportamentele umane se învață prin imitație. Iar creativitatea se generează de cele mai multe ori prin interacțiuni. 

Pentru că ai menționat despre angajamente contractuale, povestește-ne puțin despre etica muncii 

Există dilema plății angajaților la oră sau la rezultat. Și realitatea este că angajatorul plătește pentru amândouă: și la oră și la rezultat. De aceea, angajații ar trebui ca în acel timp pentru care sunt plătiți să fie prezenți atât mental cât și fizic în cadrul muncii lor. Și, din păcate, unii oameni nu au conștiința lucrurilor pe care le au de făcut atâta timp cât nu se află într-un spațiu dedicat muncii. Sunt persoane care își termină sarcinile de serviciu mai repede de 8 ore. În timpul rămas ar fi util și important ca ele să nu își închidă calculatorul și gata. Corect și util, atât pentru ei cât și pentru organizație, ar fi să își continue programul de lucru cu interacțiuni între colegi, cu a învăța lucruri noi etc. Pentru că acela este timpul din zi dedicat pentru lucru, timpul pentru care sunt plătiți.

Să luăm un exemplu: o companie își plătește angajații pentru 8 ore de muncă. Pentru că se lucrează de acasă, în acel timp, unii dintre angajați își mai rezolvă și din treburile personale. Alții, dimpotrivă, lucrează chiar peste program ca să suplimenteze lipsa de activitate a colegilor lor. Aceasta este o problemă de etică.

Citește și: George Moroianu (Flip): de la start-up la investiție eMag

Bineînțeles, nimeni nu cere 8 ore pe zi ca timp de lucru neîncetat - mai este și pauza de masă și cafea etc. Dar în cele 6 ore care ar mai rămâne: una este să le lucrezi din spațiul de la serviciu, gândit a fi un spațiu profesional, și alta este să o faci de acasă de unde mai ești distras de lucrurile din jur (un televizor deschis, un copil care plânge, un curier care îți bate la ușă, o familie vecină care se ceartă etc.). 

Din păcate, puțini angajați din România conștientizează că scopul unei companii este să facă profit. Aceasta este rațiunea pentru care o companie își contractează angajații, iar rolul angajaților în organizație este să contribuie la succesul companiei și să aducă valoare adăugată. Cea mai probabilă modalitate pentru a face acest lucru este ca angajații să fie prezenți (fizic și mental) la birou și implicați. 

Cum explici procentajul din ce în ce mai scăzut al productivității angajaților?

Statisticile arată că începând cu anul pandemiei, 2020, când frica pierderii locului de muncă îndemna oamenii să intre în priză și să vrea să demonstreze pentru ca să nu riște să fie concediați, ne aflăm într-un declin al productivității. Oamenii sunt din ce în ce mai neproductivi. Și companiilor trebuie să le pese de asta, să identifice și să rezolve factorii care duc la această scădere a productivității. 

Citește și: Colaborarea în persoană la echipele remote

Acest fenomen al lipsei productivității începe să se vadă din ce în ce mai mult, începând cu anul trecut. Numărul de concedieri masive la marile companii de IT&C din întreaga lume poate fi un rezultat al acestui declin în nivelurile productivității. Angajatorii și-au dat seama că atâta timp cât se poate rezolva un proiect cu mai puțini oameni, nu are rost să îi plătească pe cei care contribuie, poate, cu prea puțin.

Și, dincolo de asta, s-au descoperit foarte multe cazuri când unii oameni își luau angajamente pe mai multe proiecte, la companii diferite, și nu reușeau să livreze deși erau plătiți pentru asta. Când îți iei mai multe responsabilități de la locuri de muncă diferite, în paralel, este foarte greu să reușești să le duci la bun sfârșit pe toate. Și aici apare lipsa încrederii din partea angajatorului. În Statele Unite, pe fondul acestui „teatru paranoid” (cum a fost numit într-un studiu Microsoft) există angajatori care au început să monteze camere de filmat la birou sau sisteme de urmărire a activității pe calculatoare. 

Munca în mediul organizațional nu este despre a îți bifa o sarcină efectuată și atât. Nu suntem mercenari să bifăm și apoi să plecăm mai departe. În măsură de peste 90%, se lucrează în medii în care creativitatea și inovația necesită interacțiune constantă. Și pentru aceasta, o interacțiune față în față cu colegii doar o dată pe săptămână nu este suficientă - este ca și când ai mânca doar o dată pe săptămână pentru că vrei să ții regim.

Care este legătura între burnout și lucrul de acasă?

Rezultate ale cercetătorilor de la Universitatea Stanford cu privire la riscurile participărilor frecvente la întâlniri online (ex: cele pe Zoom) arată că expunerea prelungită la un astfel de cadru vizual, la dimensiunea fețelor pe ecran și a modului în care ne privind permanent, este nefirească. Este obositor, din punct de vedere mintal, să vezi în permanență doar capul unei persoane, să fii atent la cum îți stă părul sau la cum gesticulezi în timp ce vorbești etc. În primul rând, este nefiresc ca o persoană să se vadă pe sine însăși, ca și când s-ar privi într-o oglindă, timp de ore întregi. 

Foarte multe femei raportează burnout și corelat cu munca de acasă și asta se explică în multitudinea de activități pe care le duce în paralel. În timp ce lucrează de acasă, o colegă mai este atentă și că îi fierbe o oală cu mâncare pe aragaz, că mașina de spălat și-a finalizat programul și trebuie întinse rufele, că vine profesorul pentru meditațiile celui mic etc. Stresul nu vine doar de la lumina albastră a calculatorului, ci și din lipsa de concentrare pe o singură activitate desfășurată într-un cadru profesional de lucru. 

Deja se zice că experimentarea burnout-ului este noua pandemie cu care se confruntă angajații. Înainte de 2020, doar 5% din angajați declarau că au o stare mintală precară. În prezent, acest procent este mult în creștere și este datorat și lipsei predictibilității și a sentimentului de siguranță, care face angajații fie să fie continuu ancorați în sarcinile de muncă și să nu se poată de-activa sau să nu le mai placă ce au de făcut. 

Citește și: Cafenele în București din care să lucrezi remote

Acestea sunt accentuate de lipsa lucrului de la birou, în colectivitate, de unde să îți poți lua informații care să îți valideze sau invalideze temerile. Deconectați, oamenii trăiesc constant cu sentimentul de FOMO (fear of missing out). Există o anxietate constantă resimțită la gânduri precum: o fi azi la birou colegul meu, oare pot ține ședința dacă nu e prezent, oare îmi pot face treaba dacă nu îmi răspunde la mesaj? Prin urmare, încrederea în sine, încrederea în ceilalți sau în lucrul bine făcut nu se poate construi cu astfel de gânduri pe fundal. Și nici nu poți avansa dacă mereu rămâi blocat în astfel de probleme.

Mulți s-au obișnuit să spună Rămân acasă ca să lucrez liniștit, ca să scriu sau să îmi rezolv sarcinile în liniște. Dar asta nu îi ajută cu nimic la dezvoltarea lor personală. Dimpotrivă, mersul la birou i-ar ajuta mai mult pentru că așa ar învăța să își exprime mai clar nevoile și limitele, să își negocieze diferite decizii între colegi (ex: să se vorbească mai încet, să se ajungă împreună la stabilirea unei temperaturi în camera comună de lucru etc.), să se regleze emoțional adecvat întâlnirilor de lucru planificate din timp sau celor ad-hoc. 

Cu siguranță că unora le este foarte ușor în confortul zilnic de acasă. Dar este mult mai sănătos să învețe să își rezolve nevoile prin ancorarea la realitatea vieții care nu e întotdeauna ideală, să învețe să se descurce și să reușească în ciuda sau datorită factorilor exteriori.

De ce este nevoie de un spațiu de lucru diferit de cel de acasă?

Unele meserii necesită lucrul de unul singur pentru a crea (ex: pictorii, sculptorii, alți artiști etc.), dar și pentru acelea, oamenii au nevoie de oameni în jurul lor de la care să se inspire sau să ia feedback. Și aceia au nevoie de un cadru de lucru separat celui de acasă (ex: ateliere de sculptura/pictură etc.). 

Prin munca de acasă se pierde ideea de sacralitate a spațiului și ajungem să confundăm căminul cu spațiul de lucru, de sport etc. Spațiul de acasă, cel al inimii, ar trebui să fie unul al liniștii, al armoniei, al odihnei, al timpului pentru sine și pentru cei apropiați ție, cald și odihnitor - și așa ar trebui să rămână, nepervertit.

Spațiul muncii, al minții, trebuie să fie unul minimalist, neaglomerat, în care munca nu trebuie să fie confundată cu familiaritatea, unde gândurile și ideile noi să poată circula liber fără să se lovească de o aglomerare de obiecte. Căci doar așa, într-un spațiu de lucru ”aerisit”, poți rămâne activ, atent, ferm și concentrat. 

Inclusiv alegerea mobilierului ales contează foarte mult: dacă am avea la serviciu un fotoliu prea comod în loc de un scaun ergonomic, postura corpului ar putea transmite inconștient faptul că te poți relaxa. În acest fel, oamenii își pot pierde din acea ascuțime a minții (sharpness) atât de necesară la serviciu (care presupune concentrare, concretețe, claritate, coerență, precizie) și ar risca să se cufunde în perne, devenind prea relaxați cu privire la ceea ce au de făcut. 

Verticalitatea poziției de lucru contează foarte mult pentru corp și permite sângelui să circule corect dinspre creier către membre. Altfel, o postură mai aproape de cea cu care stăm în pat induce spre încetinirea activității cerebrale, spre relaxare.

Către ce ne îndreptăm în viitor: ne întoarcem la lucrul de la birou?

Sunt foarte multe conversații și controverse pe subiectul modului de lucru de acasă/de la birou/hibrid și majoritatea angajaților au impresia că angajatorii sunt „cei răi” care îi cheamă la birou. În realitate, precum am mai spus și în alte ocazii, nu ar trebui discutăm despre un new normal, ci ar trebui să discutăm despre the old natural. 

Din punctul meu de vedere, ar trebui să se revină la un program de lucru de la birou timp de 4 zile pe săptămână și 1 zi să poată să se lucreze de acasă, în funcție de vechimea angajaților. Doar așa oamenii vor simți din nou că se pot baza unii pe alții, se va putea transmite sentimentul de siguranță și încredere colectivă, de stabilitate. Iar asta se va reflecta ulterior și în societate la nivel macro.

Trebuie să conștientizăm că suntem, prin firea noastră, produsul interacțiunilor umane. Cu cât vom sta mai mult în casă, cu atât vom stimula mai mult individualismul și vom hrăni rănile noastre narcisice. Încă ne lipsește dialogul cu privire la filosofia valorilor, etica muncii, internalizarea conceptului win-win, interesul pro-grupal și nu pro-individual - prin urmare, către acestea ar trebui să ne uităm mai mult și să le discutăm în viitorul mai degrabă apropiat.