Importanța mentoratului în plan personal și organizațional
04 December, 2023
Distribuie acest articol
Pe cât de necesari ne sunt profesorii în parcursul educațional, pe atât de utili ne pot fi și mentorii de-a lungul carierei.
Cum poate aduce plusvaloare un mentor în evoluția noastră profesională și cum putem deveni la rândul nostru mentori, inspirându-i pe cei din jur?
În general, un mentor este o persoană care a acumulat mai multă experiență decât cel pe care îl îndrumă, fie că a avansat pe treptele ierarhice din cadrul unei companii, fie că a testat diverse roluri în organizații sau chiar industrii diferite, ori în lumea antreprenorială, și a avut succes în activitatea de până atunci.
Acest istoric îl va ajuta să ghideze mai ușor un angajat junior sau un antreprenor aflat la început de drum în depășirea provocărilor apărute în diferite etape.
Trebuie însă menționat că nu este de ajuns să fii lider pentru a putea deveni mentor, deoarece acest rol implică o serie de calități și, mai cu seamă, responsabilități. Printre acestea se numără răbdarea, capacitatea de a transforma propriile greșeli în lecții, abilitatea de a oferi critică constructivă și un angajament pe termen lung.
Și asta pentru că rapiditatea cu care un angajat junior sau un proaspăt antreprenor deprinde anumite lecții și își însușește felurite caracteristici variază de la o persoană la alta, în funcție de background-ul acesteia, atât personal, cât și profesional, precum și de temperamentul și personalitatea sa.
Abordarea și strategia de mentorat trebuie să fie adaptată, așadar, în funcție de acești factori. Nu există rețete universale de mentorat, care să se aplice tuturor.
La rândul său, pentru a fi gata să accepte criticile, sfaturile și feedback-ul unui mentor, cel care primește îndrumare este necesar să conștientizeze încă de la început modul în care acest proces îi poate folosi în dezvoltarea profesională și personală, și să fie gata să o facă cu modestie.
Poate, în anumite momente, viziunea mentorului va fi diferită de a noastră, poate vom crede că știm mai bine cum se face un lucru sau altul, cum să reacționăm într-o situație de criză, dar lipsa experienței, a relațiilor, și chiar a greșelilor pe care nu am avut ocazia să le facem, dar pe care alții, înaintea noastră, le-au făcut deja și au văzut ce consecințe aduc, își vor spune cuvântul.
Totodată, este posibil ca un mentor să fie acea persoană care să sesizeze un potențial pe care noi înșine nu l-am fi văzut, și mai mult decât atât, să ne impulsioneze și să ne învețe cum să îl valorificăm.
Ori, din contră, pot fi situații în care mentorul își va da seama că nu suntem croiți pentru o anumită meserie, că nu avem skill-urile necesare într-o anumită direcție, și că ne-ar fi mai de folos să ne reorientăm profesional.
Chiar și în astfel de situații putem vorbi tot de susținere, nu plăcută, dar necesară, deoarece ne oferă ocazia să nu irosim timp prețios într-un domeniu în care există riscul să nu avem o evoluție de succes.
Cei mai de cunoscuți oameni de business ai lumii au avut, la rândul lor, mentori. Bill Gates, de pildă, i-a atribuit acest statut lui Warren Buffett, iar Mark Zuckerberg i-a mulțumit în trecut lui Steve Jobs pentru rolul pe care l-a avut în evoluția sa.
Importanța mentoratului e reflectată și de cifre. Un sondaj al Kabbage, citat de publicația internațională Forbes, arată că peste 90% dintre proprietarii de afaceri de dimensiuni mici, care au avut un mentor, au recunoscut că acesta a avut un impact major în evoluția și supraviețuirea business-urilor lor.
În paralel cu găsirea unui mentor la nivel individual, există și programele corporate, implementate de diverse organizații. Prin ele, companiile nu doar că întăresc echipele și pregătesc noi generații de lideri, ci își și fidelizează angajații, atrăgând totodată atenția altor potențiali candidați.
De altfel, peste 70% dintre companiile din topul Fortune 500 au programe de mentorat, potrivit Guider.
Dacă crezi în importanța mentoratului și efectele benefice, pe cine ai alege să îți fie mentor?
Citește și:
Leadership
Rămâi la curent cu cele mai recente articole, evenimente și tot ce Pluria are de oferit
Prin abonarea la newsletter, ești de acord cu politica noastră de confidențialitate
Să spunem că ai fost promovat/ă într-o funcție de management și vrei să dovedești că poți face față cu brio noilor provocări. Printre acestea, se numără și gestionarea echipei. Cum e firesc, fiecare angajat vine „la pachet” cu un background: decepții personale, pretenții, nevoi. Dornic să câștigi echipa d[...]
08 February, 2024
Știm că nu există o rețetă universal valabilă pentru orice personalitate, însă inspirându-ne din obiceiurile câtorva executivi de succes am ales câteva deprinderi pe care un CEO sau un manager ar trebui să le integreze în programul zilnic pentru a deveni un astfel de lider.
1. Trezeșe-te d[...]
08 February, 2024
Liderii sunt priviți adesea ca niște super-eroi care au datoria de a naviga prin furtunile crizelor economice sau de altă natură și de a scoate compania din impas indiferent de context. Însă indispensabili în acest demers sunt, întotdeauna, angajații. Ce calități are un bun lider și cum își poate ține ang[...]
08 February, 2024