De ce anumite țări se adaptează mai bine la munca remote?

Când vine vorba de tranziția spre un stil de muncă remote, industria, sectorul de activitate, natura jobului, calitatea infrastructurii, dar și abilitățile de a folosi instrumentele digitale își spun cuvântul. Așa se explică de ce țările s-au adaptat extrem de diferit la munca remote. Mai bine spus, statele dezvoltate au avut un start mai bun, pe când cele mai puțin dezvoltate au întâmpinat mult mai multe obstacole și la acest capitol.

Conceptul de muncă la distanță nu era străin înainte de pandemie

În primul rând, în piețele mature din punct de vedere economic, o parte din populația activă era deja obișnuită cu munca remote. Așa se face că, atunci când pandemia a izbucnit, țări precum Finlanda, Olanda, Danemarca, Suedia sau Statele Unite nu au fost luate total pe nepregătite la acest capitol.

Nu același lucru se poate spune însă despre țări precum Croația, Ungaria, România sau Bulgaria, pentru care conceptul de muncă la distanță este încă unul nou. Mai mult, conform unui sondaj Eurostat, în 2020, aceste țări erau în coada clasamentului în Europa. De exemplu, doar 2,5% din angajații din România lucrau de acasă față de media de 12.5% din UE.

Mixul de ocupații, infrastructura și skill-urile digitale

Consultanță, audit, media, marketing, comunicare, finance, IT, sales – lista sectoarelor care pot aborda un stil de muncă hibrid este lungă și totuși, aceste joburi nu sunt pentru toată lumea. De fapt, economiile care dispun de un mix de industrii și ocupații favorabile lucrului de acasă sunt în general, cele din țările dezvoltate.

În schimb, un procent mic de joburi din țările în curs de dezvoltare pot fi făcute de la distanță. Însă acesta nu este singurul factor care face că munca remote să penetreze mai greu piața muncii în aceste regiuni. O mulțime de companii în căutare de talente sunt dispuse să angajeze fără să mai țină cont de locație.

Aici intervin, de fapt, o serie de factori cum ar fi nivelul veniturilor, educație, abilitățile digitale dar și aspecte legate de infrastructură.

De exemplu, în Europa, deși marea majoritate a populației folosește internetul, încă există gospodării care nu au acces la internet. Conform unui studiu realizat în 2019, motivele pentru care acest lucru se întâmplă, sunt: lipsa de interes (45% din gospodăriile fără acces la internet), competențele insuficiente (45 %), costurile echipamentelor (25 %) și bariere legate de costurile ridicate (23 %).

Cultura

Chiar și atunci când condițiile sunt propice adoptării unui astfel de stil de muncă remote, nu putem neglija diferențele ce țin de cultura țării și a organizației.

Există state unde oamenii sunt atașați de viața de birou, îmbrățișează mai greu schimbările sau pur și simplu, cred că, fără a fi prezenți la muncă zi de zi nu pot avansa în carieră.

In Europa, una din “excepțiile” la capitolul muncă remote este Franța, unde doar 29% din angajați declară că lucrează de acasă „cel puțin o dată pe săptămână”, comparativ cu Marea Britanie ( 42%), Italia (50%) sau Germania (51%).

Mai mult, în țări precum China sau Coreea de Sud, unde stilul de management este unul tradițional, puternic axat pe control, ideea de nu merge la sediul central este de neimaginat.

Tot în Asia, una din culturile rezistente atunci cand vine vorba de munca la distanță este Japonia. Fiind extrem de competitivă, îmbrățișarea unui stil de muncă colaborativ, necesar în cadrul echipelor hibride este mult mai greu de implementat. O altă trăsătură specifică japonezilor este prețul pe care îl pun pe loialitate, iar în câmpul muncii, aceasta se traduce prin ore lungi petrecute la birou (și nu în afara lui).

În concluzie, adoptarea unui nou stil de muncă nu este deloc o ecuație simplă și în realitate, depinde de foarte mulți factori.

Infrastructura, barierele logistice, metrii pătrați disponibili dar și numărul mare de membrii ai familiei care trăiesc sub același acoperiș fac ca munca de acasă să nu fie posibilă pentru oricine. Totuși, chiar și atunci când ai logistica și demografia de partea ta, cultura și mentalitatea rămân un impediment fără de care acest nou stil de muncă nu poate funcționa.

Paradoxul acestei perioade este că toți suntem conectați și activi pe rețelele de socializare, însă, atunci când vine vorba de a munci de la distanță, lucrurile nu sunt deloc simple.

Deși online-ul ne aduce împreună și reușește să doboare barierele geografice, discrepanțele între țările bogate și cele în curs de dezvoltare nu par a se micșora atunci când vine vorba de munca remote.

Ce pot face companiile pentru a-și susține angajații aflați în țări pentru care munca de acasă este mai greu de implementat? Pot veni cu beneficii, ca de exemplu:

• Discounturi pentru acoperirea cheltuielilor legate de abonamentul la Internet
• Traininguri pentru îmbunătățirea abilităților digitale
• Buget alocat amenajării sau modernizarea spațiului de acasă
• Oferirea posibilității de a munci dintr-un al treilea spațiu potrivit pentru desfășurarea activității, precum un abonament de coworking (Pluria are o rețea complexă de spații flexibile din care poți alege)