Cum atingem echilibrul muncă – viață personală

Cu un program de 8 ore, la care se adaugă chiar și o oră-două petrecute în trafic, în drum spre job, încă o jumătate de oră pentru a ne pregăti ținuta și prânzul, plus câteva zeci de minute cumulat, în care răspundem la telefoane sau verificăm email-uri în afara programului și, de multe ori, alte ore suplimentare petrecute la birou, este lesne de înțeles de ce nu reușim să atingem mult râvnitul echilibru work-life.

Dedicăm, estimativ, un minim de 10 ore pe zi locului de muncă. Dormim alte 6-7 ore – dacă avem timp. 

Ne mai rămân 8 ore sau mai puțin în care să ne facem cumpărăturile, să plătim facturi, să facem curățenie în casă, să ne relaxăm, să ne dezvoltăm personal prin lectură, cursuri, sport sau orice altă activitate similară, să vorbim cu familia/prietenii, să petrecem timp cu partenerul de viață și să luăm micul dejun și cina.

Ajungem, așadar, să privim echilibrul între viața profesională și personală ca pe un lux și un obiectiv imposibil de atins.

E o situație valabilă atât pentru angajații obișnuiți, cât și pentru manageri sau șefii de companii, mai ales dacă vorbim de antreprenori, care se implică trup și suflet în afacerea pe care au lansat-o și pe umerii cărora atârnă viitorul acesteia.

An de an, frustrările se acumulează, burnout-ul e la un pas să se instaleze – dacă nu a făcut-o deja, iar job-ul visurilor noastre sau compania pe care am clădit-o cu trudă devin o corvoadă și un impediment în calea fericirii personale.

Ce e de făcut?

Un pas înspre dobândirea acestui echilibru poate fi făcut prin formarea unei rutine eficiente. Mai precis, să alocăm, acolo unde este posibil, un anumit interval orar sau o durată de timp fixă fiecărei sarcini zilnice, fie ea citirea email-urilor, călcarea unei cămăși, prepararea cafelei sau o ședință cu echipa.

În cartea „Atomic Habits”, James Clear spunea că „rutina este dobânda compusă a autoperfecționării”. Este o provocare și un antrenament excelent să ne forțăm pe noi înșine să îndeplinim un anumit task în timpul pe care ni l-am fixat singuri, în funcție de ritmul pe care știm că îl avem, dar pentru a face asta trebuie să ne înarmăm cu ambiție și o bună organizare.

Un exemplu în acest sens sunt profesorii, care trebuie să acopere materia stabilită pentru un întreg semestru în lecții de 50 de minute, pe care le gândesc schematic și în care se provoacă să maximizeze timpul pe care îl au pentru a transmite elevilor sau studenților cunoștințele într-un mod cât mai clar și comprehensiv.

O altă soluție este delegarea responsabilităților și externalizarea. Să ne imaginăm, de pildă, că vrem să organizăm o nuntă. Curând, ne vom da seama că nu putem să ne ocupăm singuri și de prepararea tortului, și de amenajarea locului în care primim invitații sau de realizarea playlist-ului cu muzică.

Asta pentru că există persoane mai competente: cofetarul, decoratorul, DJ-ul. Același model se transpune și într-o companie. Succesul unei echipe stă în împărțirea sarcinilor în funcție de abilitățile pe care le are fiecare membru al acesteia, dar și în externalizarea anumitor procese pentru a nu împovăra inutil departamentele.

Prioritizarea e și ea un răspuns. Pentru unii – așa numiții workaholici – e mai importantă cariera, în timp ce alții nu ar sacrifica niciodată o seară cu familia pentru un proiect suplimentar care le-ar putea aduce, de exemplu, o promovare.

Nu e greșită niciuna dintre viziuni, atât timp cât ne simțim împliniți și nu mergem la extreme – de exemplu, să stăm cu laptopul în brațe tot concediul – ori mai rău, să nu ne luăm deloc zile libere de dragul companiei, ori la pol opus, să nu fim dispuși să facem niciun compromis legat de job în detrimentul confortului personal, chiar dacă am putea ajuta întreaga echipă.

De multe ori, în timp, aceste priorități se schimbă. La un moment dat, balanța poate înclina altfel – e posibil ne dorim o pauză de la stresul de a lua decizii la cârma unei multinaționale sau de la cel adus de vânătoarea de promovări și dorința de afirmare în cadrul companiei.

Sau, din contră, anumite nevoi/schimbări să ne determine să punem job-ul pe primul plan. Rămâne așadar la latitudinea fiecăruia să stabilească ce e prioritar într-un moment sau altul al vieții, important este să o facă asumat și echilibrat.

Nu în ultimul rând, o modalitate perfectă de a ne asigura echilibrul work-life este să adoptăm un regim de lucru remote sau hibrid pentru noi, dar și pentru echipă, dacă suntem în poziția în care putem lua o astfel de decizie.

Orele petrecute pe drum sau pregătindu-ne pentru job, acele „pierderi colaterale” pe care cele mai multe companii nu le iau în calcul când îți prezintă programul 9-17, câștigate prin adoptarea acestui regim de lucru, pot fi ingredientul lipsă din rețeta unui trai echilibrat.

Voi ce proces considerați că este esențial în atingerea echilibrului muncă – viață personală?

Citeste si:

Cum intrăm într-un dialog terapeutic sau confesiv

Când angajații și angajatorii percep munca diferit

Cum gestionăm multitudinea de email-uri pe care le trimitem zilnic în munca remote