CEO în multinațională vs. CEO antreprenor: ce îi diferențiază?

CEO – trei litere care pot avea un impact puternic asupra unui interlocutor. Ce se ascunde însă în spatele lor atunci când sunt urmate de numele unei multinaționale versus al unui start-up pe care l-am ridicat singuri de la zero?

Putem menționa, în primul rând, aspectul legat de vârstă. În timp ce, potrivit Bloomberg, vârsta medie la care antreprenorii cu businessuri de succes au pornit la drum este 34 de ani, în cazul executivilor din multinaționale, vârsta medie indicată de Statista e 54 de ani. Această diferență vine la pachet cu o serie de factori.

Unul este legat de experiență.

Dacă beneficiezi de resursele necesare, nu te poate împiedica nimic să devii antreprenor, și acest „nimic” e valabil și pentru vârstă.

Avem exemple și de tineri miliardari, precum Mark Zuckerberg, care a început un business cu un succes fulminant pe băncile facultății, dar și de antreprenori care au pornit afaceri de miliarde la vârste înaintate. Este cazul colonelui Sanders, fondatorul KFC, care a înființat faimosul lanț de restaurante la 62 de ani.

Nu trebuie să ai neapărat experiență într-un domeniu pentru a porni la drum, însă deschiderea unui business nu garantează și că va avea succes, indiferent că ai sau nu cunoștințe în acea industrie.

În schimb, pentru a fi numit CEO, în cele mai multe cazuri trebuie să dovedești că meriți acea funcție, să cunoști foarte bine piața în care activează compania, să depășești niște etape, fie ele stadii ale interviului sau trepte ierarhice în organizație. Să demonstrezi că ai calități de lider, că poți gestiona bugete și echipe. Este, să spunem, o chestiune de meritocrație.

Un alt aspect important este factorul „risc”.

Când ești numit CEO al unei companii într-un mandat de câțiva ani ai de ales între a-ți fixa obiective ambițioase care implică de multe ori schimbări majore în cultura organizațională sau a menține compania pe linia de plutire într-o traiectorie dreaptă, care să nu-ți dea prea multe bătăi de cap.

Miza poate fi însă mai mare și, pentru a deveni, din CEO la nivelul unei singure piețe executiv pe o întreagă regiune sau chiar la nivel global trebuie să îți asumi, desigur, niște riscuri, fie că vorbim de bugete de investiții, angajări/restructurări sau parteneriate și nu numai.

Ca antreprenor sunt însă situații în care riști totul: un job stabil și bine plătit, șansa unei promovări, o relație, timpul liber, banii economisiți din greu, criticile celor apropiați – care îți prevestesc insuccesul încă dinainte de a porni la drum și, cel mai dureros, riști un eșec total.

În plus, ca antreprenor, totul devine mai personal. Ai o responsabilitate directă față de tine și față de cei care depind de tine și de succesul business-ului tău (atât familia, cât și angajații). În acest caz, presiunea de a reuși e chiar mai mare, în special în cazul antreprenorilor care au investit (a se citi riscat) resurse importante pentru a lansa o afacere pe cont propriu.

Dacă am vorbit de riscuri, să vorbim și de rezultate.

Încă de când suntem mici, suntem învățați că lucrurile cumpărate cu banii pe care am reușit singuri să îi economisim sau realizările pe care le avem prin munca pe care o depunem chiar noi ne aduc mai multe satisfacții decât ceea ce primim „de-a gata”.

Probabil cu toții am constatat, de-a lungul timpului, că acest lucru e adevărat. Nu putem nega că satisfacția de a construi tu însuți o companie de top este, oricât de puțin, mai mare decât aceea de a prelua conducerea unei organizații care are deja un renume, însă nu înseamnă că rolul de CEO într-o companie pe care a fondat-o altcineva aduce mai puține merite.

Să ne gândim, de pildă, la executivii care au preluat conducerea companiilor și au reușit să le țină pe linia de plutire în plină criză, cum a fost cazul multor business-uri care au trecut prin schimbări la conducere în pandemie.

„Când munceşti pentru corporaţii, (…) vezi că ai avut şi tu o contribuţie în acel mare success, ai un anumit sentiment de mândrie. Când ai propriul business, (…) creezi o moştenire. Poţi spune «Iată, asta e chitara mea, eu am construit-o!». Asta e un fel de dorinţă să laşi o amprentă mai mare. Amprentele pe care le lăsăm în corporaţii sunt de altă natură.”, a declarat Vladan Pekovic, CEO al Telekom România, într-un articol publicat recent de revista Business Magazin.

Poate nu ne vom aminti numele tuturor executivilor pe care Colgate i-a avut de-a lungul timpului, deși vom ști cine e William Colgate – însă tocmai acei executivi au dus munca fondatorului mai departe și au transformat compania într-un imperiu financiar.

Vedem, așadar, că atât statutul de CEO în multinațională, cât și cel de antreprenor, au fiecare importanța lui indiscutabilă.

Voi ce diferențe credeți că există între executivii din multinaționale și antreprenori?

Photo credit: Håkon Sataøen on Unsplash

Citeste si:

Corporația are multe valori de knowledge transferate la noi în țară

Agenda unui lider de succes

Leadership feminin. Cum dorința de a fi tot timpul pe placul celorlalți ne poate împiedica creșterea