blog img

Transformarea muncii remote din opțiune în condiție

Author img
De Laura Coman

08 February, 2024

Distribuie acest articol

Se spune că avem nevoie de 21 de zile pentru a ne forma un obicei. În cazul muncii remote – regim adoptat de multe companii odată cu apariția pandemiei – angajații au depășit demult acest prag. 

După instabilitatea primelor zile sau chiar săptămâni, în care s-au obișnuit – mai greu sau mai ușor – cu schimbările survenite, precum ședințele pe Zoom, împărțirea și eficientizarea spațiului de lucru, găsirea unui echilibru între programul de muncă și timpul liber, lucrul remote s-a transformat pentru majoritatea angajaților într-o normalitate. 

Ce se întâmplă însă dacă li se cere să se întoarcă la birou?

Un studiu recent realizat de EY arată că pentru mai mult de 50% dintre angajații din toată lumea demisia reprezintă o opțiune în cazul în care angajatorul nu le va oferi, după pandemie, o formă de flexibilitate a programului de lucru. Același studiu precizează că 9 din 10 angajați își doresc ca locul și programul de lucru să fie flexibile.

Când am văzut aceste cifre am spus: „Wow! This is huge!”. Pentru că, atunci când te gândești că un număr uriaș de angajați de pe întreaga planetă și-ar da demisia dacă nu li se oferă această flexibilitate, îți dai seama că regimul de lucru remote reprezintă, cu adevărat, viitorul pieței muncii. 

Că nu mai e doar o opțiune a angajatorilor, ci se transformă, pe zi ce trece, într-o condiție cerută de piață.

Un viitor la care companiile trebuie să se adapteze, dacă nu au făcut-o deja, cât mai curând, pentru că generațiile actuale de angajați au alte așteptări și alte nevoi. 

Pentru mulți nu mai primează salariul când aleg un job, sau nu doar salariul – alte beneficii, printre care se numără și flexibilitatea regimului de lucru, au ajuns să cântărească la fel de mult, ba poate chiar mai mult decât recompensa financiară.

Am întâlnit, în ultimul an, nenumărate exemple de angajatori care au înțeles acest lucru, dar și de angajatori care mai au nevoie de timp pentru a gestiona corespunzător încrederea acordată echipelor când nu își pot supraveghea angajații îndeaproape și desfășoară totul online. 

Am văzut anunțuri de angajare în care ți se oferea posibilitatea de a lucra remote sau la birou în orice țară din cadrul UE în care compania respectivă avea sediu, dar și persoane care, când abia ce se adaptaseră la munca remote, au fost chemate înapoi la birou, peste câteva săptămâni trimise înapoi acasă și tot așa.

Online-ul este o sursă infinită de soluții pentru ca munca – vorbind aici de joburi care nu necesită impetuos prezența angajaților, cum este cazul fabricilor, spitalelor etc. – să se poată desfășura remote. 

Avem la dispoziție astăzi, prin prisma tehnologiei, platforme și aplicații din ce în ce mai complexe care ne ajută în acest sens, fie pentru activitățile de pe ordinea de zi – pentru ședințe, conferințe, prezentări ș.a.m.d, fie cu spații de lucru din care angajații care nu dispun de spațiul privat necesar acasă sau își doresc pur și simplu să își găsească inspirația în alte locuri pot merge să lucreze remote.

Dacă nu ne îmbrăcăm la fel, nu mâncăm același fel de mâncare și nu avem aceleași hobby-uri, de ce ne-ar plăcea tuturor să lucrăm în același fel? 

Fiecare are un stil aparte, își ia resursele de energie și inspirație din diverse lucruri, fie că vorbim de o priveliște pe care o are în fața ochilor când lucrează sau de persoanele de care e înconjurat – și care pot fi, bineînțeles, colegii, dar și familia sau străinii dintr-un bistro. 

Un angajat mulțumit va fi, cu siguranță, mai productiv. De ce să nu profităm la maximum de asta? 

Avem deja exemplul companiilor-gigant: Google, Facebook, Twitter, Fujitsu, BDO și mulți alții, care au setat deja aceste noi standarde când au ales pentru echipele lor regimul remote sau hibrid.

În plus, odată simțit gustul libertății, pentru mulți ar fi frustrant să se întoarcă la rutina 9-17. Și nu vorbim de libertatea de a face ce vrei în timpul orelor de program, numai muncă nu, așa cum mulți angajatori suspicioși ar crede (când, din contră, de multe ori la birou pierdem, tocmai, mult mai mult timp, în pauzele prelungite, în discuțiile cu colegii sau prin întârzierile cauzate de trafic și nu numai).

Ci de libertatea de a deschide geamul fără să ți se ceară să-l închizi pentru că pe un coleg „îl trage curentul”, de a lucra cu lumina stinsă sau aprinsă, pe canapea sau din cafenea, de a economisi banii cheltuiți pe transportul la birou și pe haine office pentru orice altceva, de a te bucura la maximum de pauza de masă, fără să aștepți minute bune la coadă la cuptorul cu microunde. 

Sunt doar câteva exemple în care cred însă, că de-a lungul carierei, mulți v-ați regăsit cel puțin o dată.

Citește și: 

Avantajele implementării unei modalități de lucru hibride

Beneficii cheie atunci când lucrezi dintr-un spațiu de coworking