Nuanțele flexibilității în munca remote

Cum se face că, deși muncești remote în aceeași organizație, cu aceeași cultură organizațională, aceleași politici și aceleași sisteme ai parte de un grad de libertate și flexibilitate diferit comparativ cu alt coleg?

Nu este o surpriză că experiența fiecăruia la locul de muncă este unică și foarte de greu de comparat, însă, în special atunci când vine vorba de munca la distanță, zicala “Câte bordeie, atâtea obiceie!” se potrivește de minune.

Deși companiile care au adoptat acest stil de muncă au creat un cadru la nivel de organizație, o serie de factori fac ca această experiență să aibă o paletă variată de nuanțe.

În primul rând, modul în care conceptul de muncă remote este implementat depinde de la o țară la alta. Evident, orice organizație trebuia să ia în calcul cadrul legal, cultura țării, mentalitățile și nu în ultimul rând, tendințele de pe piața muncii specifice țării respective. Așa se explică de ce, într-o țară angajații au parte de mai multă flexibilitate pe când alții au reguli ușor diferite, uneori chiar rigide. Mai mult, crearea unui cadru legal care reglementează telemunca este un proces nou și într-o continuă schimbare momentan. Companiile și angajații lor trebuie să se alinieze și să se adapteze la modificările, ajustările și schimbările impuse de legislația în vigoare, ceea ce face și mai dificil pentru angajatori să creeze o experiență remote uniformă în cadrul aceleiași companii.

În al doilea rând, diferențele apar și de la un departament la altul. Așa se face că, în cadrul aceleași companii, există departamente care au echipe 100% remote, altele care merg mai degrabă pe o abordare hibridă și unele pentru care prezența este obligatorie. Întrucât nu orice job poate fi făcut la distanță, devine riscant să punem ștampila de remote pentru o companie mare cu o structură complexă.

În al treilea rând, managerul dă tonul. Nimic nou, de fapt, dar pentru munca la distanță atitudinea, nivelul de flexibilitate, gradul de monitorizare de care un manager are nevoie, nivelul de încredere în propria echipă cât și cultura din care acesta provine impune un stil de muncă și de colaborare care poate fi dificil de susținut și adoptat în echipele remote.

Chiar și atunci când compania propune o serie de reguli, tool-uri și guideline-uri în ceea ce privește munca la distanță, nu toți managerii le adoptă în aceeași măsură. Aici putem vorbi de instrumente ce permit comunicare asincronă, colaborarea și/sau modul de pontare de exemplu, dar și de micile “detalii” care fac diferența, precum cerința de a avea camera video pornită în toate ședințele.

Un alt aspect care nu este deloc un detaliu pentru companiile și managerii care adopta acest stil de muncă este implementarea software-urilor de monitorizare a angajaților, o piață ce a explodat odată cu pandemia și cu trecerea la muncă de acasă. Deși supravegherea angajaților nu e nimic nou, nivelul la care se ajunge devine de multe ori inconfortabil pentru foarte mulți angajați. Din nou, implementarea sau nu al unui instrument de acest fel ține de decizia managerului și, chiar și în cadrul unei structure mai mari, nu toate echipele din subordine sunt monitorizate la fel.

Același lucru se întâmplă și în ceea ce privește strategia de recrutare: dacă, pe de o parte, unii manageri recrutează local deși jobul este 100% remote, alții sunt deschiși să angajeze persoane care pot locui oriunde pe teritoriul unei țări.

În concluzie, munca remote nu este o experiență uniformă și, din multe puncte de vedere, ar fi utopic să credem că se poate ajunge acolo.

De multe ori, diferențele în implementarea conceptului de muncă la distanță generează o serie de provocări legate de așteptări și nevoi care, de cele mai multe ori, rămân neîndeplinite. Așa se face că,pentru o parte din angajați un job remote poate fi perceput rigid, cu prea multe reguli, multă monitorizare, multe restricții și prea puține libertăți și totodată este suficient de flexibil pentru alții.

În aceste condiții, devine dificil pentru un candidat să evalueze în ce măsură un job remote este ceea ce-și dorește. De aceea, candidaților nu le rămâne altceva decât să pună întrebările potrivite, să fie flexibili la rândul lor pentru a se putea adapta la diferitele grade de libertate autonomie și control impuse de fiecare manager, departament, țară.

Așadar, munca la distanță rămâne un concept complex, cu foarte multe fațete, multe dintre ele rămase neexplorate. Deși par detalii, în munca de zi cu zi, fiecare aspect face diferența. Noul stil de muncă aduce multe beneficii și tot atât de multe provocări, pe care nu ar trebui să le minimizăm. Încă mulți angajați se simt singuri și izolați, încă vorbim de burnout, de lipsa de încredere și comunicare dar și de nevoia de supraveghere.

Toate acestea vin să confirme că munca remote nu se potrivește oricui, oricând, oriunde și în orice sector. Pentru angajați, munca la distanță este despre flexibilitate, libertate și autonomie. Pentru mulți angajatori este despre costuri și productivitate. Echilibrul între control și libertate este unul greu de atins. Totuși, varietatea pe care o propune este un lucru de care aveam nevoie pe piața muncii. Nu în ultimul rând, ne aduce aminte de cât de important este să găsim omul potrivit pentru stilul de muncă potrivit.