„Arta subtilă a disperării” – drumul de la speranţă la angajament

Te-ai gândit vreodată că speranţa poate fi dăunătoare? Sau că traversăm vremuri paradoxale, în care avem mai multă siguranţă şi bunăstare decât generaţiile anterioare, dar totuşi devenim din ce în ce mai fragili şi îndepărtaţi de la valorile reale? Te-ai gândit că fericirea poate însemna autolimitări inteligente şi raportarea matură la durere, disconfort, obstacole?

Pornind de la ideea că actul de a spera este un proces natural, necesar supravieţuirii, Mark Manson descrie mecanismele psihologice care ne aduc, în schimb, la autosabotarea prin speranţe superficiale şi inconsistene.

În cartea „Arta subtilă a disperării”, Manson arată modul în care societatea prezentă a ajuns într-o criză a valorilor, dar şi cum putem reveni la o relaţie echitabilă cu noi înşine şi cu cei din jur prin adoptarea unei atitudini sănătoase faţă de speranţă.

Făcând paralele cu sistemele de gândire ale unor mari filosofi, aducând câteva exemple memorabile ale unor oameni care şi-au urmat cu eroism credinţele, autorul îşi construieşte raţionamentele pe un ton direct şi lipsit de menajamente.

Deşi simpla idee că ar fi ceva în neregulă cu speranţele noastre ar putea stârni reticenţă, capitolele cărţii se reunesc în final sub forma unei concluzii pozitive: ne stă oricând în putere să găsim calea spre integritate, angajament şi scopuri constructive, definindu-ne valori autentice.

Cum ajungem să ne blocăm în speranţe dăunătoare?

„Atât îngăduinţa exagerată faţă de emoţii, cât şi reprimarea lor pot conduce la o criză a speranţei.”

Ajungem să ne formulăm speranţe infantile, scopuri egoiste sau ataşamente compulsive atunci când nu reuşim să păstrăm un echilibru între raţiune şi emoţii, procese grupate de Manson în termenii de Creier Gânditor şi Creier Simţitor.

În trecut, s-a promovat foarte mult ideea că un om virtuos îşi domină şi îşi subjugă emoţiile prin raţiune. În realitate, cele două componente ale conştiinţei au nevoie una de cealaltă pentru că acţiunile noastre sunt în mare parte dictate de emoţii, iar emoţiile reprimate ne împiedicăm să fim obiectivi şi să ne stabilim idealuri mature.

Numai printr-un dialog constant raţiune-emoţie ne putem vindeca trecutul şi putem acţiona în direcţia unor valori mai sănătoase.

Progresul tehnologic şi criza valorilor

Manson punctează în paginile cărţii şi ideea că speranţa se bazează pe credinţă, credinţa în „ceva ce poate fi important, valoros şi corect, deşi nu o ştim cu certitudine”.

Fie că ne referim la o credinţă de natură spirituală, ideologică sau interpersonală (cum ar fi credinţa în familie), cu toţii avem nevoie să ne stabilim un fel de religie personală care are sens pentru noi.

Progresul ştiinţific, devenit un fel de religie, ne-a făcut însă să ne îndepărtăm tot mai mult de la valorile profunde şi ne-a fixat atenţia asupra unor diversiuni sau plăceri de moment care nu fac altceva decât să ne adâncească în criza intoleranţei faţă de durere, o componentă intrinsecă a vieţii.

Dacă nu am stabilit un dialog armonios între Creierul Gânditor şi cel Simţitor, ne afundăm hipnotic într-o goană a cheltuielilor cu lucruri care ne fac să ne simţim mai bine doar pentru o vreme, iar aceste diversiuni devin problematice atunci când ajung să ne domine viaţa.

Cum putem reveni la speranţe sănătoase?

„Libertatea cea mai însemnată în viaţă vine din angajament, din lucrurile pe care ai decis să le sacrifici.”

Am putea spune că, dacă vom continua să înaintăm în ritmul acesta, omenirea se va îndrepta vertiginos spre colaps.

Aici devine clar mesajul construit încă din primele rânduri: disperarea – sau acceptarea matură a aspectelor neplăcute ale vieţii – este maestrul nostru pe calea revenirii la valori autentice.

Găseşti detaliate în paginile cărţii direcţiile fundamentale pe care Manson le vede ca soluţii de redresare:

• Câtă vreme nu am ajuns la un dialog coerent între raţiune şi emoţii, a obţine în mod facil tot ceea ce ne dorim poate fi periculos. Evoluăm dacă acceptăm că durerea face parte din viaţă, dacă abordăm activ suferinţa, fără a încerca să o înăbuşim.
• Antrenându-ne simultan Creierul Gânditor şi Creierul Simţitor, învăţăm să ne impunem unele autolimitări sănătoase prin asumarea angajamentelor profunde faţă de noi înşine şi faţă de societate.
• Adevărata valoare în piaţă este creată prin inovaţii care urmăresc în mod etic adaptarea durerii (de ex., inovaţii medicale), nu evitarea ei prin diversiune, aşa cum încurajează multe tehnici actuale de marketing.
• Calitatea vieţii este determinată în cele din urmă de calitatea caracterului nostru, care depinde de felul în care ne raportăm la durere. Fiind oneşti cu noi şi cu cei din jur, maturizându-ne şi făcând ceea ce este corect pur şi simplu pentru că aşa este corect, ajungem la ceea ce Mark Manson numeşte Formula Umanităţii a lui Kant: „Acţionează aşa încât să foloseşti umanitatea ta şi a celorlalţi întotdeauna ca scop, niciodată ca mijloc!”

Cât despre speranţă, cartea îndeamnă în esenţă la rafinarea atitudinii noastre faţă de acest concept:

„Nu speraţi.

Nici nu disperaţi.

Nu speraţi la mai bine. Doar fiţi mai bine.”

Pentru tine ce înseamnă speranţa?

Descoperă alături de noi cărțile de dezvoltare profesională și personală, care ne inspiră și ne aduc mai aproape de bune practici și noi modele de lucru, implementate cu succes.

Recenzie realizată cu sprijinul Bookster