Rebeliunea angajaților

Anca Șerban

3 minute de citit

Când în cea mai inovatoare companie de pe planetă angajații se coalizează împotriva CEO-ului pentru că acesta îi vrea la birou trei zile pe săptămână, e un semn că nu e suficient să fii inovator în tehnologie. Când citești că angajații din alte companii mari preferă să își dea demisia decât să renunțe la work from home începi să vezi magnitudinea lucrurilor.

De ce îi vrem pe oameni înapoi la birou?

Pentru că…și aici unii lideri vorbesc despre ceea ce percep a fi problemele muncii remote: o colaborare mai slabă, afectarea culturii organizaționale, dar și faptul că, așa cum zicea CEO-ul JPMorgan Chase într-o conferință, ”it doesn’t work for those who want to hustle.”

E suficient să le spui angajaților că îi vrei înapoi la birou? Doar dacă vrei să îți subminezi calitatea de lider și să îți îndepărtezi oamenii cei mai buni exact atunci când, în mod paradoxal, i-ai vrea lângă tine, lucrând cot la cot din biroul alăturat, să auzi „the hum of activity of in-person working”, cum a scris Tim Cook în memo-ul trimis angajaților.

Angajații, însă, nu mai sunt aceiași oameni ca înaintea pandemiei. Nu le mai poți spune că nu au cum să lucreze remote, căci tocmai au făcut asta un an de zile și încă foarte bine. Nu mai poți justifica timpul pierdut cu naveta, ședințele interminabile, lipsa de flexibilitate. Cine sunt cei care vor pleca primii? Angajații cei mai buni, firește. Cei care își pot găsi un job așa cum vor pentru că sunt căutați pe piață. Toți ceilalți probabil vor rămâne. Și vor fi prezenți la birou trei zile pe săptămână. Și vom auzi din nou „the hum of activity”.

Întrebarea e dacă chiar ne dorim asta.

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Prin abonarea la newsletter, ești de acord cu politica de confidențialitate.

Scris de Anca Șerban

Contributor

Om de marketing și blogger de călătorii, m-am specializat în ultimul an în ”work from anywhere” și lucrez remote din alte țări, indiferent că e America de Sud sau insulele Azore.

Fii primul care lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *