Metoda π (pi) de dezvoltare a carierei

Valentina Roman

7 minute de citit

El Método π (pi) para hacer crecer tu carrera

In mod tradițional, parcursul profesional al unei persoane este format dintr-o succesiune de etape bine definite: de la junior la expert într-un anumit domeniu.

În noua economie, însă, pare că lucrurile s-au mai schimbat și noii angajatori cer un set mai complex de abilități și cunoștințe iar pe de alta parte, de la an la an pe piața muncii apar nevoi și meserii noi. Alteori, angajații nu se mai simt confortabil cu parcursul profesional început pe drumurile facultății și vor altceva.

O soluție ar fi dubla specializare

Desigur, nu discutăm despre două domenii complet diferite precum: medicina și software development, ci mai degrabă de două specializări care să se completeze în cadrul unui același domeniu, precum copywriting și social media. O specializare secundară îți poate oferi flexibilitate și o gamă mai vastă de posibilități la angajare.

Să luăm exemplul unui specialist vânzări de servicii offline, în plină criză, precum pandemia Covid-19. În acele momente, indiferent de cât de bun ar fi un om de vânzări, nu își va putea atinge planul anual din cauza contextului macro-economic. Dar, abilitățile sale de comunicare și persuasiune, de răbdare și relaționare, îl vor putea ajuta să se îndrepte spre un alt rol, poate de customer care sau consiliere.

Patrick Tay, jurist și membru al Parlamentului din Singapore, vorbește des despre cele două metode de dezvoltare a carierei și acumularea de cunoștințe în alte arii conexe:

–    Metoda T: specializarea într-un anumit domeniu, la care să se adauge un nivel mai redus de cunoștințe în mai multe domenii.

–    Metoda π (pi): specializarea în două domenii, echilibrată de un minimum de cunoștințe și abilități în alte domenii. Această metodă permite o abordare cu mai multă flexibilitate a schimbărilor rapide din societate.

În Singapore, acesta a dezvoltat o serie de programe guvernamentale integrate care să susțină procesul de educație continuă a adulților cu aptitudini relevante pentru domeniul în care își doresc să lucreze. Spre exemplu, prin programul SkillsFuture , fiecare persoană de peste 25 de ani din Singapore primește o sumă prin care poate accesa un domeniu nou de specializare, diferit chiar de cel în care activează în prezent. Astfel, angajați deja trecuți de maturitate într-o anumită specializare au (re)descoperit bucuria unui nou start într-o carieră pentru care poate nu au avut nicio șansă în tinerețe. Totodată, prin acest program au fost dezvoltate resurse umane potrivite pentru noi tipologii de roluri și locuri de muncă disponibile în piață.

Mulți oameni cred că nu pot face altceva decât știu deja, decât lucrurile pe care se simt stăpâni ori decât au mai făcut în trecut. Dar, studiile arată că, de fapt, mintea umană este capabilă să învețe sau să se adapteze mult mai repede și mai mult decât ne imaginăm.

Prin urmare, să obții o nouă specializare complementară cu ceea ce ai dobândit deja, nu e de fapt atât de greu. Ceea ce, de fapt, ni se par de netrecut sunt blocajele pe care ni le imaginăm și propria proiecție pe care ne-o facem vis-a-vis de procesul schimbării.

O a doua specializare îți permite poate să avansezi într-un nou rol la locul de muncă actual sau îți permite să îți dezvolți o pasiune pe care ai avut-o dintotdeauna. Nici nu trebuie să fie ceva cu totul diferit de ceea ce faci deja.

Spre exemplu, unul dintre colegii mei, graphic designer, a început să urmeze cursuri de front-end care îl ajută să înțeleagă mult mai bine care ar fi limitările tehnice a ceea ce el propune din punct de vedere vizual spre implementare pe o platformă web.

Un alt coleg, tot graphic designer, a devenit pasionat de escapadele montane, de peisaje și poveștile ascunse ale locurilor frumoase din România. Am zâmbit zilele trecute recomandând-i să devină ghid montan de weekend, și așa și-a dat seama că o astfel de experiență l-ar ajuta chiar foarte mult ca să își dezvolte abilitățile de prezentare în public.

Tu te-ai gândit vreodată să îți dezvolți o dublă specializare? Te-ai întrebat de ce ai mai învăța încă ceva pe lângă aria în care ai investit deja foarte mult timp și efort?

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Prin abonarea la newsletter, ești de acord cu politica de confidențialitate.

Scris de Valentina Roman

Contributor

Îmi place să am o perspectivă 360° asupra unui proiect și am purtat de-a lungul vremii fiecare pălărie în domeniul comunicării: de la PR la marketing, de la copywriting la strategii de creștere în e-commerce, de la management al voluntarilor la creșterea vânzarilor în business, de la campanii CSR la dezvoltare software cu inteligență artificială.

În timpul liber scriu pentru Pluria despre experiența mea în project management și mă pasionează să înțeleg dinamica unei echipe: cine, ce și cum face ca un proiect să fie cu adevărat de succes.
Vă invit cu drag să citiți articolele mele, sper că le veți găsi utile și cu inspirație!

Fii primul care lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *